În ploaia toamnelor târzii
îmi liniştesc gândurile
întind mâinile să aflu adevărul
să văd, să ating, să gust, să trăiesc
privesc apa
îi urmăresc unduirile
le compar cu palmele mele
tremurul pietrelor ude
clipa îşi poartă lumina peste pielea mea dansând
se strecoară printre umbrele degetelor
în vreme ce curge, freamătă, se retrage
se răsuceşte şi alunecă
scufundându-se în beznă
mă deschid înaintea ei
o invit să mă cuprindă
iar şi iar
până când voi fi mulţumit
de felul în care stăpânesc
echilibrul
Teodor Dume, entresto
Acum 3 săptămâni
3 comentarii:
Îmi place. O să mai vin. Ca să nu uit, am ceva de adăugat în blogroll ;)
Mulțumesc.
Să mai veniți.
Neapărat.
o poezie care transmite sentimentul de moment atat de bine ca ai impresia ca se rostogoleste cantand...asa cum spui tu! Un text construit cu o sensibilitate aparte pe care din pacate in 2010eu nu am regasit-o in toata poezia ta...poezie foarte buna dar...rece!
hei,e doar parerea mea!
Trimiteți un comentariu