Păpuşi

colţul acesta mă inventează pe mine liniile tale
născocesc alt cotlon din când în când
toate bazele sunt rezervate ne învârtim
unul în jurul celuilalt într-un dans subtil
în care nu se regăsesc cuvinte să ne însoţească
menuetul printr-un întuneric ce ironizează
urmele cârpim aceleaşi întâmplări de când lumea
dăruiţi cu priceperea de a cuprinde magicul
împletim chingi peste ochi speranţa o aruncăm
peste umăr încercând să controlăm fiecare
cădere mai jos, adânc singurele sunete
bufnetul vântului şoptind nisipului prelins din piatră

din când în când ne ştergem fruntea cu o mânecă
şi sperăm că totul va merge bine